Despre Dinant si incercarile noastre de a ajunge acolo

Imi amintesc si acum clipa in care am vazut cateva fotografii din Dinant, postate de o prietena din Belgia, si mi-am dorit instant sa ajung acolo. Mi se parea un loc de vis, un oras pe o stanca, cum mi se parea mie ca e, cu multe case subtiri si inalte, c-o citadela-n frunte si o catedrala care vegheaza asupra orasului. Am incercat, de atunci, sa ajung mai des prin Valonia, dar n-am reusit sa ne departam de Charleloi, orasul in care se afla aeroportul de pe care zburam cel mai des spre tara sau alte destinatii.

DSC06231

Totusi, in luna iulie, dupa ce programul de lucru mi s-a mai rarit si reuseam sa-mi vad in tihna de lucrurile ce trebuiau facute, i-am propus omului ca in urmatorul weekend sa dam o fuga pana-n orasul in care s-a nascut inventatorul saxofonului. Zis si facut, am inceput sa numaram zilele pana in weekend, sa urmarim capricioasa vreme de vara si sa ne gandim ce vom face pe acolo. Credeam ca totul va merge conform planului, iar sambata ne vom bucura de acel vestit oras. Va imaginati, deja, ca lucrurile nu s-au petrecut intocmai, iar asta din cauza unei banale indigestii, care m-a lasat fara energie timp de cateva zile.

DSC06273

DSC06281

Bun, s-a dus weekend-ul, poate asa a fost sa fie, ca parca si ploua in ziua aia, nu-i nimic, am zis, mergem in urmatorul. In ziua plecarii, dupa ce ne-am suit in masina si-am dat sa iesim din oras, o alta piedica avea sa ni se puna, de zici ca ni se interzisese, undeva, acolo sus, sa calcam prin minunatul oras. De data asta n-a mai fost vorba de sanatate, ci de-o pietricica sarita de undeva, nu stim de unde, intr-un geam al masinii, in timp ce ne aflam pe autostrada. Un asa zgomot nu mi-a mai fost dat sa aud niciodata pana atunci, asa ca la vederea celor intamplate, ne-am vazut nevoiti sa tragem pe dreapta, sa adunam toate bucatelele de sticla ce s-au imprastiat in toata masina, si sa ne apucam de dat telefoane service-urilor auto, pentru a vedea cine ne poate rezolva rapid cu-n geam sau macar cu unul provizoriu, ca sa ne putem apoi continua excursia linistiti. Ha ha, ce vise aveam si noi! Am uitat ca duminica nu se lucreaza pe nicaieri si ca va trebui sa asteptam pana dimineata urmatoare, pentru a rezolva problema. Asa ca iarasi ne-am vazut nevoiti sa ne intoarcem acasa, parca mai bosumflati ca data trecuta si sa ne petrecem duminica mancand chestii nesanatoase si vizionand cateva filme.

Weekend-ul viitor (al treilea!), insa, am stiut de ce ni s-au pus atatea piedici: eram prea putini acasa! Caci altfel nu-mi explic cum de excursia a fost posibila doar dupa ce casa s-a umplut de parinti, matusi si surori, si am reusit sa plecam cu totii spre micutul oras. Ne-am inghesuit nitel (in masina, nu in oras :D), ce-i drept, dar a meritat pe deplin!

DSC06160

Drumul prin Valonia mi s-a parut incantator, imi era dor de putina altitudine, chiar daca nu pot vorbi de munti, au fost bune si dealurile de pe acolo, suficient de inalte cat sa ne lase fara rasuflare, de la atata frumusete. Am luat-o si pe drumuri nationale, un moment dat, am trecut prin mici sate linistite si cochete (nu va imaginati ca erau sate traditionale pe acolo, cum gasim in ro, cu ceva case facute din pamant si paie, caci pe aici pana si satele sunt mai moderne decat orasele pe care le avem noi, din pacate), de ne-au facut sa ne dorim si aici un loc al nostru, pentru cand ne vom dori sa evadam din cotidian.

DSC06281 DSC06270 DSC06263 DSC06229

Dar Dinant-ul, ah… n-am cuvinte! Abia cand l-am vazut cu ochii mei, am inteles entuziasmul celorlalti calatori, si-am recunoscut multe locuri, vazute doar in fotografii. Noi am fost energici, de cum am ajuns, asa ca am zis sa facem putin sport, daca tot suntem acolo si ni s-a aratat o citadela in fata. Zis si facut, in vreo 20 de minute (sau poate mai putin, n-am cronometrat pauzele luate pentru odihna si fotografii) ne aflam sus, in citadela, dupa mai bine de 400 de trepte urcate. Nu ne-am gandit noi sa lasam aceasta activitate pentru la urma, dar asta e, ne-am invatat lectia si-am umblat transpirati si lipiciosi in tot restul zilei. 😀

DSC06175

DSC06204

De mult timp n-am mai fost atat de incantat de o panorama, poate de cand am fost in Koln si am urcat peste 500 de trepte, sau in Paris, nu mai tin minte exact. Cert este ca mi-a placut enorm privelistea de sus, fluviul Meuse ce strabatea orasul, verdeata din jur, stanca pe care ne aflam si arhitectura intregului oras. Mai ca n-as mai fi coborat de acolo, dar stiam ca orasul mai are cateva locuri de aratat, asa ca am tras aer in piept, m-am tinut de balustrada si am inceput sa cobor incet pana la baza. Am reusit, am ajuns intreaga! 😀

DSC06220

DSC06212

DSC06203

Recunosc, mi-au cam tremurat o vreme picioarele, cum se intampla de fiecare data cand urc si cobor atatea trepte, dar m-am obisnuit cu senzatia, ba chiar mi se parea placuta, la un moment dat. Am strabatut orasul aproape in pasi de dans, entuziasmata peste masura de linistea de acolo, de barcile personalizate de pe margine, de case si de saxofoanele ce impodobeau podul de peste Meuse.

DSC06200

DSC06225

Sufletul ni l-am odihnit intr-o cofetarie (unde altundeva? :P), unde am savurat in tihna cateva delicatese cu fructe proaspete si bauturi racoritoare. Mai ca nu ne venea sa plecam, dar spatiul era mic, aer conditionat nu era, asa ca am zis ca-i cazul s-o luam iar la pas, pana cand n-om mai putea.

DSC06274

DSC06250

In cele din urma, dupa cativa kilometri strabatuti pe acolo, ne-am suit in masina si-am mai coborat putin in sud, pana am ajuns la granita cu Franta, prin Ardeni, unde am trecut iarasi prin sate cochete si zone pline de verdeata. Mult n-am mai umblat prin acea zona, caci afara aproape se innoptase si drumul era lung pana acasa, dar ne-am promis c-o sa revenim in Ardeni, poate pentru mai mult de o zi, pentru a avea timp sa exploram cea mai ravnita destinatie de catre belgieni.

Au trecut pe aici:↓

Raluca Mihaela Luminita Ioana Lc Irina Andra :) Claudia Alexandru Raluca Marie Wolfski RamonaS. Vica