Weekend pe Transalpina

9aaacefa1d5d11e3a5a822000aeb212d_7 Nici nu imi amintesc cum a pornit totul. Credeam ca e o gluma sau doar un alt vis spus cu voce tare, ce nu avea sa-si aiba finalitatea prea curand, mai ales acum, cand mi-s atat de ingandurata si trebuie sa iau cele mai bune decizii. Tot omul a fost cu ideea, bineinteles, omul despre care v-am mai povestit si care-si doreste mereu sa-mi implineasca visele, doar ca sa fiu fericita.

De la o vorba s-a ajuns la fapte, astfel ca in foarte scurt timp eram hotarati ca in urmatorul weekend sa ne punem planul in aplicare. Mai aveam nevoie de un cuplu sa luam cu noi, ca doar n-o sa tinem masina goala-n spate pentru atata timp. Bucuria si mai mare a fost in clipa in care fratele meu, impreuna cu a sa prietena, a acceptat sa ne insoteasca in mini-excursia noastra. Uite-asa baietii s-au apucat sa puna la punct detaliile, traseul si sa faca socotelile in privinta cheltuielilor, ca doar nu ne vom boieri acum mai mult ca in excursiile precedente. :-) Noi, “femeile”, ne-am gandit la mancare de luat pe drum si alte lucruri minore. Oh, uitam sa mentionez; ne hotarasem sa dormim o noapte-n Orsova, pe Dunare, loc in care a fost si Bia, de unde am aflat de acest loc splendid si mi-a incoltit dorinta-n suflet.

58d30f921d5d11e3813c22000aeb0f0e_7

Saptamana care-a mai ramas dinaintea plecarii a trecut cam greoi, a fost plina de treaba pe acasa, pe la prieteni, mai peste tot. Credeam ca n-au sa se mai duca odata zilele pentru a putea pleca in marea aventura si pentru a fi in locul in care ma simt cel mai liber om de pe Pamant: pe munte.

Venise si marea sambata, mai timida si mai racoroasa decat de obicei, vrand poate sa ne descurajeze sa ramanem acasa. Ei, n-a stiut ea, vremea, cu cine are de a face. Pai, cum sa renuntam din cauza unor picaturi de ploaie, cand in Antwerpen am parte de ploaie atat de des? 😀 M-am obisnuit, iar frumusetea locurilor nu poate fi stirbita de cativa stropi, ba din contra, acestia dau locurilor mai mult farmec si magie. Stiti voi, magie din aceea de care avem nevoie cu totii.

84d736541d5d11e3b04622000ae80310_7

Drumul pornind din Poiana Sibiului a fost de exceptie, ramanand uimita cat de bune sunt drumurile de munte. Am admirat satele prin care-am trecut, salutand oamenii care-si duceau viata pe acolo, batandu-ma gandul, totusi, sa ii intreb de viata, de visele lor, de tot. Dar, ca de obicei, si acest lucru a ramas la stadiul de gand, caci toata lumea se grabea sa ajunga sus, sus, sa vada o parte din mandria Romaniei. Mare mandrie, de fapt, caci de-am ajuns eu, vesnica-ndragostita de Transfagarasan si muntii dimprejurul lui, sa spun ca Transalpina-i mai frumoasa si mai breathless, hm, chiar asa o fi, de fapt.

Acum stau intre doua mari iubiri, caci toate vizitele de pe Transfagarasan si trairile, gandurile avute pe acolo si-au facut culcus in sufletul meu, de nu-l mai poti muta cu una, cu doua. Dar si-a facut loc si Transalpina, mai usor chiar, oferindu-mi inca imagini in minte cu cele mai frumoase peisaje prin care mi-a fost dat sa trec vreodata. Parca mi-e dor…

Absolut totul mi-a placut in timp ce traversam Transalpina. Totul. Fiecare stanca, munte mai solid, lacurile din jur, drumul extrem de bun (doar pe alocuri ne-a mai dat batai de cap, dar de, nu poate fi totul perfect), racoarea de munte, brazii, peisajele, lacul Vidra, of, tot, tot. Am prins si putina ninsoare-n varf, la 0,5 grade Celsius, lucru care pe mine m-a facut mai nerabdatoare si visatoare la toate serile de toamna si de iarna, care stau sa vina, cu oamenii dragi alaturi, cu mese pline de arome, ceaiuri minunate, scortisoara, oh!, clementine, carti, Doamne, cat astept serile alea!

eaa3c0421e1611e3addb22000aaa0a12_7

Am reusit de-am luat si masa la Ranca, dupa ce am inceput sa coboram, dar n-a fost chip sa mancam afara din masina si sa ne bucuram de aerul de munte, caci temperaturile scazute si vantul puternic nu ne-a ingaduit acest lucru.

Lung a mai fost si drumul pana jos, de prin unele locuri mi-a dat putine palpitatii, cand vedeam traseul ce urma sa-l parcurgem. Mi-a trecut repede, caci raceala capatata in dimineata dinaintea plecarii avea prioritate, nu mai era loc si de rau de masina. :-) Indiferent de starea mea de spirit, foarte down, de altfel, am reusit sa ma bucur de tot si sa nu o las sa-mi strice bucuria de a trece prin frumosii nostri munti.

d27ca9c01d5d11e3acce22000a9e17bc_7

As putea sa vorbesc pana maine despre acest drum minunat, despre peisaje si despre tot ce am mai vazut pe acolo, dar o sa fie-n zadar, caci pana nu vedeti si traiti aceasta plimbare cu ochii vostri, n-o sa-mi intelegeti entuziasmul. Mi-ar fi placut sa fie si mama cu mine, va spun, caci sunt convinsa ca i-ar fi placut nespus de mult, si stiti si voi acum, ca Transalpina trebuie strabatuta macar odata-n viata. Nu mai asteptati si faceti-i loc in programul vostru, macar la anu, daca acum are sa se inchida ca vine iarna..

De la Novaci am luat-o spre Targu Jiu, sa vedem Masa Tacerii si Coloana Infinitului, dar n-a mai fost vreme decat pentru una din ele, caci se facuse tarziu, iar dupa umblatul prin farmacii dupa medicamente care sa ma insanatoseasca, nu-mi mai ardea decat de un pat si-un ceai fierbinte.

Pana s-ajungem la Orsova am exclamat de mii de ori drumul pe care mergeam, un drum mai ceva ca-n occident. Sa vad Dunarea pe-o parte si muntii pe cealalta, n-am crezut ca are sa se intample decat prin visele mele italienesti, nu romanesti. 😀 Cu ocazia asta mi-am schimbat total parerea despre drumurile din Romania strabatute pana acum si parca-n aceasta privinta viitorul nu mai pare atat de sumbru.

cc6bc3141e1511e3b16a22000aa802b3_7

Ziua noastra s-a incheiat odata cazati la Pensiunea Oliver, din Orsova, pensiune la care am facut rezervare cu cateva zile inainte sa plecam, caci conditiile bune si vederea la Dunare reuseste sa convinga orice pretentios sa-si ia o camera acolo. Mai multe detalii despre aceasta am sa va dau intr-un post separat, ca sunt cateva lucruri de spus si acolo, inclusiv despre orasul Orsova.

P.S. Observati cum toate fotografiile au fost facute cu telefonul, trecute mai apoi prin oggl, daca DSLR-ul n-a fost cu mine. Si acest lucru merita un loc aparte-n casuta Cupcake, so stay tuned, caci mai am multe de povestit despre un weekend atat de scurt. 😀

Au trecut pe aici:↓

Bia Vica Raluca Mihaela Luminita Iuliana Andra :) Nice Teea Maria O. Eliza Marian Raluca