De-ale sufletului

Anul trecut pe vremea asta ma pregateam sa-mi iau zborul spre Belgia. 2 zile ma mai desparteau de acea tara si de familia care ma astepta acolo. :-) Unde sunt acum? In Romania. Sunt in locul in care nu credeam ca o sa ma mai intorc vreodata, nici macar in vacanta. Stiam foarte bine care este situatia aici, cum se misca lucrurile, etc.. fapt pentru care eram ferm convinsa ca niciodata n-o sa mi se mai puna pata pe plecat. And never say never… 

Sunt mult prea multe lucruri de zis. Mult prea multe sentimente si trairi ce stau la mijloc si nu-si gasesc locul inauntrul meu. Nu aveam in plan sa plec, desi urmatorul curs de limba urmeaza sa il incep abia in octombrie. Dar a fost o situatie, o clipa doar, cand nu imi mai vedeam pasii. Nu stiam incotro ma indrept, ce am facut timp de un an, de ce nu reusesc sa fac mai mult, desi m-am straduit.. si multe alte framantari. O clipa a fost de ajuns ca sa rastoarne toata viata linistita de care aveam parte. Doar atunci am realizat ca sentimentele care ma incercau stateau de mult sa izbucneasca, doar doar le voi baga si pe ele in seama. Au fost bine ascunse, stiu, de nici macar eu n-am stiut ca simt asta, daramite omul iubit, omul care ma cunoaste mai bine decat oricine. 

In acea clipa n-am mai rezistat si am vrut sa plec. Urgent. Pe moment. A doua zi. Oricand, numai sa plec. Sa nu mai simt tot esecul pe care l-am simtit in acea clipa. Sa nu cad, sa nu ma incerce si alte sentimente mai depresive. Stiu, nici voi nu v-ati fi asteptat sa cititi asta, mai ales de la persoana care zburda de optimism si energie tinereasca. Dar se intampla si trebuie sa ma adaptez, iar oamenii din jurul meu la fel, ca sa ne putem intelege si sa ne continuam drumul impreuna. 

Au iesit divergente, bineinteles, iar asta din vina mea, deoarece nu reusesc sa ma exprim in fata familiei cum ma exprim in fata lui. Nu vreau sa ranesc, desi stiam ca asta urmeaza sa se intample. Sper ca e bine acum, sper.

Sunt din nou in locul in care m-am nascut  si m-am format ca om. Un orasel mic de tot, cu oameni putini, masini multe si alte lucruri alandala. Nu tin de mine, bineinteles, iar daca am revenit aici, fie si doar pentru a-mi face ordine in ganduri, trebuie sa ma adaptez locului. 

576fa41a197c11e38e8022000ae81479_7

Nu m-am asteptat sa fie bine, sa cunosc oameni noi, sa-i cunosc familia intreaga si sa simt ca o noua lume se formeaza. Cand nu te astepti, atunci se intampla, iar asta o stim cu totii. 

E liniste acum. Din suflet se mai aud zgomote si contraziceri, dar incerc sa le calmez si sa le aduc argumente potrivite situatiilor in care sunt pusa. 

Miroase a frunze arse, a toamna. E racoare, putin innorat, cu frunze cazute peste tot. Gradinile-s pline cu bunatati, pregatite sa nu te mai lase sa pleci din ele, pana cand nu te bucuri de toata bogatia lor. 

6d0033d817b211e399ae22000a1f9c95_7

Cu fratele meu e altfel. Nu s-a schimbat in totalitate, dar vad ca se straduieste sa faca numai bine. Nu credeam ca o sa ajungem sa putem vorbi normal, dupa atatea divergente si certuri adolescentine. A fost greu, greu de tot, dar port in suflet speranta ca o sa fie din ce in ce mai bine, iar omul pe care am incercat sa-l ignor pana acum o sa ajunga mai aproape de suflet, asa cum ar fi trebuit sa-si aibe locul de la bun inceput. 

O prietena draga, pe care mi-as fi dorit sa o am mai aproape de mine, mi-a spus sa cred. Sa cred oricat, oricand, sa nu cedez niciodata. Sa cred ca o sa fie bine, caci o sa fie. Gandurile ne conduc in lume, ele ne ajuta sau ne doboara, depinde de cum le controlam. Sa cred si sa cer, ca doar atunci mi se va implini lucrul la care visez de atata timp. 

Nimic mai adevarat. :-) Iar vorbele ei imi rasuna-n suflet zi de zi, in fiecare clipa. Eu cred ca o sa fie bine. Desi pare al naibii de greu… 

Au trecut pe aici:↓

Mihaela Le Reveur Teea Eliza Andra :) Vica Bia ella Kadia