Toamna? Sa vina…

genieten 049

A doua saptamana racoroasa. Diminetile-s reci, c-un aer tare si intepator, ca de munte. Primul ceai din zi baut nu poate fi decat de ghimbir, pentru a ma incalzi si obisnui cu noile temperaturi. Pe la pranz se aseaza un soare timid pe-un nor si ne ofera cateva raze scurte, de iubire. Gradina s-a umplut de frunze aramii, iar vantul le ofera muzica necesara pentru a dansa prin ea.

In astfel de zile nu-mi doresc decat sa stau in casa, inconjurata de lumanari parfumate, de haine moi si calduroase, de-un ceai, de-o carte si de alte lucruri dragi mie. De curand mi-am refacut stocul de ceai, astfel ca 3 ceaiuri de la Yogi Tea abia asteapta sa-mi sopteasca un gand, o vorba buna si sa-mi fie alaturi in momentele de rasfat sau singuratate.

genieten 021

Putin mai este, iar Cupcake o sa implineasca 1 an. Primul an. Mai sunt articole de adaugat, sa fie din nou complet, dar o sa ajunga la zi inainte de ziua aniversara. Ma tot gandesc ce-am invatat in decursul acestui an de blog, dar nu-mi vin multe lucruri in minte. Dar… toate la timpul lor.

Pe la mijlocul lui septembrie o sa se implineasca primul an de cand locuiesc in Antwerpen. Un an! Asta-mi vine greu a crede… caci mi se pare ca locuiesc aici dintotdeauna. Oh, cate aniversari.. Dar cea mai importanta este cea de 15 august. Stiti si voi ce se sarbatoreste atunci, iar cand  traiesti cu cea mai buna Marie in casa, simti ca trebuie s-o sarbatoresti cum se cuvine. Poate o fuga pana-n Paris? Cu bani putini, bineinteles, doar cat sa-i simta si ea inca o data aerul, atmosfera, caldura…

Una peste alta, mi-am propus ca in aceasta vacanta sa parcurg toate cartile pe care nu le-am putut citi cat timp am studiat in luna iulie. Sper sa citesc mai multe, caci mi-e tare dor de viata din carti. Nu zic, a reinceput sa-mi placa sa vizionez filme noi, de cand e el langa mine si se ocupa de cautari si toate cele, dar parca numai in carti pot gasi raspunsuri la anumite intrebari din viata.

genieten 027

As vrea sa ma mai dedic mai mult scrisului in jurnal sau in alte caiete de vacanta, ca sa-mi pot aminti mai tarziu de aceste timpuri si de oamenii care-mi sunt acum aproape. Acum, mai mult ca niciodata, mi-as dori sa scriu, cand imi tot ies in cale jurnale si agende pe sufletul meu, la preturi minuscule, de nu ma lasa sufletul sa le las balta, sa ma fac ca nu le vad. Nu pot. Ele au fost create ca sa fie umplute, scrise, amintite.

genieten 030

Un alt lucru care-mi bucura sufletul si pielea este sapunul cu lavanda, de la Jovis. L-am avut si in format full-size, in trecut, dar parca mai mult imi place acesta mai mic, de abia pot sa-l tin in palma si sa-i simt aroma. Toujours Provence…o sa te citesc curand…

genieten 037

Pe final, un cantec Loney Dear, ca sa-mi intelegeti melancolia si trairile de acum…

Au trecut pe aici:↓

Mihaela Andra :) Camelia O Oană Aa. Raluca Diana Luminita Margeluta Raluca