Cum imi pastrez amintirile

cas De mica adun cuvinte scrise in agende. Sau caiete, poate jurnale, unele cu lacat, altele libere, la fel ca si gandurile mele. Scriu fara scop. Scriu ce-mi trece prin minte, in acel moment. La sfarsit sta un “p.s.” despre cum a fost ziua. Neaparat de adaugat data si anul, ca sa stiu de unde sa culeg, mai tarziu, amintirea.

Scriu pentru ca asa simt. La taierea motului am ales pixul si caietul, iar de atunci, oriunde mergeam, trebuia sa scriu. Orice. Pe orice foaie. Cele mai bune jucarii. Cei mai buni prieteni.

In fiecare an, in prag de primavara, mi se face dor de nou. Sunt mai visatoare ca niciodata. Am mai multe planuri si idei de pus in practica. Ma cuprinde o frenezie si-o dorinta de a face cat mai multe. Si-mi notez tot ce pot. Uneori suna a compuneri bine conturate, in altele zac cateva cuvinte din milioanele care-mi trec prin minte pe secunda.

Imi place sa-mi privesc evolutia mai tarziu. Sa-mi amintesc momentele din trecut. Stiu ca odata ce am scris ceva, m-am eliberat. Sufletul e mai linistit, iar gandurile mai ordonate. In clipa citirii aflu daca am luat cea mai buna decizie in acel moment. Sau imi spun banalul “asa a fost sa fie”.

ca1

Acum am o noua agenda. Un nou jurnal. Un nou inceput. Creionul e pregatit. Mainile asteapta sa “cante” pe hartie. Gandurile numara secundele pana urmeaza o noua pagina. Si-o luam de la capat. Cu povesti despre acum sau amintiri de mai devreme. Cu sfaturi de tinut minte sau oameni de neuitat.

Imi place sa scriu in liniste. Cateodata la sfarsitul zilei, altadata in clipa in care deschid ochii. Uneori pe-o banca, in timp ce privesc lumea care trece pe langa mine. Glasurile oamenilor din parc ma inspira. Fericirea si pacea de acolo e coplesitoare. Altadata scriu pe muzica, langa o melodie care-mi trezeste amintiri placute. Scriu despre amintiri in amintiri. Scriu pentru mine sau pentru cei care vor avea ocazia, mai tarziu, sa-mi cunoasca sufletul in totalitate.

Nu mi-e frica de ce ramane scris. Pentru ca acolo sunt eu insami si nimeni altcineva. E cea mai buna terapie pentru suflet, va spun.

Voi cum va pastrati amintirile?

Au trecut pe aici:↓

Eliza Raluca Raluca